marți, 3 iunie 2008

Banchetul (1-2.iunie.2008)

-----Duminica dupa-masa, incepand cu ora 17, elevii claselor a XII-a impreuna cu profesorii liceului pedagogic "Dimitrie Tichindeal" s-au intalnit pentru a petrece cat mai placut ultimele momente (ale noastre, a elevilor) din anii de liceu. Eu si Patri ne-am tinut de programul initial si am ajuns pe la ora 20. Cand am ajuns (la Continental, sala mare de sus) am vazut ca majoritatea celor invitati si a elevilor era prezenta. Atmosfera a fost de la bun inceput una de distractie, pe ring dansandu-se incontinuu.
-----Din cate am vazut eu, toata lumea s-a simtit bine; s-a dansat, s-a mancat, s-a si baut (unele chiar peste masura) dar ce mai conta, erau ultimele clipe in care se putea face "orice" impreuna cu profesorii.
-----Asa, ca fapt divers, dirigintele clasei mele (XII E) nu "ne-a onorat cu prezenta" insa acest lucru il stiam de mult si nu ne-a mirat ca nu a aparut dar totusi s-a facut destul de mare zarva pentru asta.
-----Acum ca sa fiu si mai sincer, am asteptat de mult acest banchet si abia astept sa terminam si cu bacul; astept sfarsitul liceului nu din cauza colegilor (dupa cum s-ar astepta unii colegi sa spun) nici din cauza gardienilor (datorita carora a trebuit sa sarim gardul de atatea ori) ci din cauza liceului in sine, din cauza unor profesori. Cu toate aceste inconveniente, apreciez, sa zicem, o mana de profesori. Ca sa-mi continui ideea, trebuie sa spun ca imi va fi dor de liceu, de colegi, de atmosfera aparte din clasa insa ma multumesc cu gandul ca ma voi reintalni cu unii colegi; ceilalti . . . sa fie sanatosi.
-----Mai multe de povestit nu ar avea nici un rost, totusi cine doreste sa afle mai multe despre cine si cu cine a venit la banchet, cum a fost imbracata cutare sau cu ce masina a venit eu stiu cine, sunt suficiente poze si filmari pentru a se lamuri.